
DESSO SoundMaster Lite
Suport acustic
Mai puțin zgomot. Pentru productivitate și confort.
Un nivel de zgomot redus înseamnă un mediu de lucru mai productiv. Spațiile mai silențioase ajută la prevenirea problemelor de sănătate, reduc stresul și îmbunătățesc capacitatea de concentrare.
Acest lucru este deosebit de important în birourile open space, unde este nevoie atât de zone pentru concentrare individuală, cât și de spații pentru colaborare, conversații private sau întâlniri de echipă.
Designul stratificat al dalelor de mochetă, în special cu suportul SoundMaster Lite, optimizează atât absorbția, cât și izolarea fonică.
Acest suport din fetru este fabricat din 100% poliester, cu 80% conținut reciclat (din PET-uri), fiind ales special pentru performanțele sale acustice avansate.
În plus, oferă o senzație de confort sporit la mers, comparativ cu mocheta standard.
Izolare fonică excelentă la zgomotul de impact
DESSO SoundMaster Lite oferă o valoare de izolare fonică (ΔLw) cu +5 dB peste valoarea standard*. În general, mocheta reduce zgomotul de impact cu 20–30 dB.**
Absorbție acustică superioară
DESSO SoundMaster Lite atinge o îmbunătățire a performanței de absorbție a sunetului de până la +0,15 (αw)* – echivalentul unei creșteri de până la 100%, în comparație cu modelele standard de mochetă (cu valori αw între 0,15 și 0,20)***.
80% conținut reciclat
SoundMaster Lite este un suport din fetru realizat din 100% poliester, cu un conținut de 80% material reciclat, obținut din sticle PET.

De ce să alegi un suport acustic?
Conform studiilor Tarkett, realizate pe un eșantion de peste 12.000 de angajați din birouri europene, zgomotul este în continuare una dintre cele mai frecvente surse de disconfort la locul de muncă.
Surse externe de zgomot, precum traficul, sistemele de climatizare și echipamentele IT, îngreunează atingerea unui nivel optim de liniște în clădiri.
De aceea, absorbția și izolarea fonică eficiente sunt esențiale.
Cea mai bună și rentabilă soluție vine sub forma suporturilor acustice SoundMaster, special concepute de Tarkett pentru dalele de mochetă – o alternativă inteligentă la soluțiile mai costisitoare, precum plafoanele, pereții sau panourile fonoabsorbante.
Alegem conștient. Pentru oameni și pentru planetă.
Tarkett Human-Conscious DesignTM
Alte variante de suporturi acustice DESSO SoundMaster
DESSO SoundMaster
Suport din fetru realizat din 100% poliester (cu 80% conținut reciclat), ce oferă cele mai avansate proprietăți de izolare și absorbție a sunetului.
DESSO SoundMaster Thrive
Primul suport SoundMaster 100% reciclabil în centrul Tarkett pentru reciclarea mochetei. Utilizat împreună cu dale de mochetă certificate Cradle to Cradle®, menține nivelul de certificare al produsului final.
* Teste realizate de SWA (Schall- und Wärmemessstelle Aachen GmbH) – Institut pentru testări acustice și termice
** Prin comparație: alte tipuri de pardoseli (non-mochetă) oferă valori între 5–10 dB
*** Prin comparație: alte pardoseli (non-mochetă) au coeficienți αw între 0,05 și 0,10
1) Environmental Noise and Health in the UK, Health Protection Agency, p.57–58; Noise in Figures, European Agency for Safety and Health at Work, p.70–73
2) Conform Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, nivelul recomandat de zgomot este de 30–45 dB(A), în timp ce chiar și în birourile „liniștite” nivelul mediu se situează între 40–45 dB.