Portrete RE:EDU - Chipurile de dincolo de cortină: Lucian Popa

Privind restrospectiv fiecăre dintre evenimentele RE:EDU se remarca Speakeri, idei, viziuni despre arhitectură, sperante despre educație, dezbateri care nasc întrebări noi și, uneori, răspunsuri curajoase. Dar dincolo de luminile reflectoarelor există o altă scenă — una invizibilă publicului — în care oameni investesc timp, energie și determiare în posibilitatea schimbării. Ei sunt cei care transformă dialogul într-un proces continuu și RE:EDU într-un proiect remarcabil.

RE:EDU este o inițiativă dedicată explorării felului în care arhitectura poate susține, provoca și transforma procesele educaționale. Conceput ca o platformă de dialog între arhitecți, profesori, factori de decizie, studenți și comunități, proiectul urmărește să repună infrastructura educației în centrul discuției publice — nu doar ca ansamblu de clădiri, ci ca parte esențială a învățării. La fiecare ediție, RE:EDU aduce în prim-plan ideea că un spațiu educațional nu este doar un loc în care învățăm, ci un actor care influențează modul în care învățăm, relaționăm și evoluăm. Prin conferințe, dezbateri și colaborări, proiectul urmărește să construiască o schimbare de perspectivă: de la „unde învățăm” la „cum poate spațiul să devină un instrument al educației”.

Acest demers nu ar fi posibil fără oamenii care îl fac să funcționeze —membrii echipei de implementare. Ei sunt cei care leagă ideile de realitate, pun detaliile cap la cap și susțin fiecare ediție cu dedicare și rigoare. În această serie de interviuri alegem să îi aducem în față, pentru că munca lor este esențială pentru vocea și continuitatea proiectului. Astăzi îl cunoaștem pe Lucian Popa, fondator al ARHIDUAL STUDIO, arhitect care proiectează spații educaționale și un profesionist format, la rândul său, în interiorul sistemului pe care astăzi îl modelează. Discutam asadar pentru a afla despre experiență și înțelegere directă a responsabilității pe care o are infrastructura în formarea oamenilor dar si despre ce l-a adus în echipa de implementare și ce speră ca RE:EDU să schimbe în felul în care România își construiește spațiile pentru învățare.

Cine este Lucian Popa – omul, arhitectul, profesionistul care alege să își investească timpul și expertiza într-un proiect ca RE:EDU?

Sunt înainte de toate un om, modelat de spațiile prin care a trecut. Unele m-au ajutat să cresc, altele m-au limitat fără să îmi dau seama. Ca arhitect, am învățat că spațiul nu este niciodată neutru, el influențează comportamente, relații, ritmul și starea noastră. Ca profesionist, am ales să nu privesc arhitectura doar ca pe un exercițiu de formă sau conformare normativă, ci ca pe o responsabilitate socială. Implicarea mea în RE:EDU vine din această convingere profundă că infrastructura educațională este una dintre cele mai puternice pârghii de schimbare a societății pe termen lung.

Lucrezi în mod direct în proiectarea școlilor. Din această perspectivă, care crezi că este cea mai mare provocare privind arhitectura spațiilor educaționale pe care RE:EDU ar trebui să o aducă ferm în atenția publicului?

Ca arhitect și fondator al ARHIDUAL STUDIO, lucrând de mai mulți ani cu spații publice și educaționale, am ajuns să înțeleg amploarea nevoilor din teren. Provocarea majoră nu este doar calitatea unor proiecte izolate, ci volumul mare de intervenții necesare pentru a oferi condiții decente unui număr cât mai mare de copii din această țară.

Vorbim atât despre modernizarea clădirilor existente, cât și despre construirea de școli acolo unde ele lipsesc sau despre asumarea demolărilor acolo unde nu mai există soluții viabile. Pentru ca acest lucru să funcționeze, este esențial să avem o privire de ansamblu realistă și să adaptăm eforturile în funcție de contextul local. Orașele mari, orașele mici și mediul rural au nevoi diferite, iar răspunsurile trebuie calibrate cu atenție, prin dialog și colaborare între arhitecți, autorități, specialiști, elevi și profesori, nu prin soluții superficiale sau uniforme.

Ca beneficiar al sistemului de educație și, astăzi, ca profesionist care modelează spațiile în care educația se întâmplă, ce observi că s-a schimbat față de perioada în care tu erai în bancă?

La nivel de intenție și discurs, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Există mai multă deschidere, iar școlile s-au modernizat pe alocuri, cu îmbunătățiri reale ale condițiilor. Direcția generală este una bună, însă eforturile trebuie să continue și să se intensifice.

Din păcate, spațiul construit recuperează mult mai lent. În multe cazuri, școala încă funcționează în clădiri care nu susțin metodele educaționale actuale, nu oferă flexibilitate, nu creează confort sau siguranță. Am făcut pași înainte, dar încă avem un decalaj semnificativ de recuperat între ce știm că este necesar și ce construim efectiv.

Ce te-a determinat să te implici în RE:EDU?

M-a atras caracterul onest al proiectului. RE:EDU nu promite soluții rapide și nu cosmetizează realitatea, ci creează un cadru de dialog real între profesioniști din domenii diferite, între teorie și practică, între ideal și constrângere. Valoric, rezonez cu ideea că schimbarea începe prin întrebări bine formulate și prin decizii gândite în raport cu realitatea din teren, nu prin răspunsuri universale. Profesional, este unul dintre puținele contexte în care arhitectura educațională este discutată ca parte esențială a procesului de învățare, nu ca un simplu fundal sau un exercițiu formal.

Care sunt valorile RE:EDU în care crezi cel mai mult?

Cred profund în valoarea dialogului interdisciplinar, în transparență și în raportarea onestă la realitatea din teren. RE:EDU nu caută vinovați, ci înțelegere. Nu impune soluții, ci creează contexte în care ele pot apărea firesc, prin schimb de experiență și clarificare.

Îmi doresc ca aceste valori să se traducă, în timp, într-o cultură a proiectării mai bine fundamentate, în care deciziile sunt luate cu timp suficient pentru analiză, cu bugete gândite realist și cu o mai bună corelare între proiectare, execuție și cadrul normativ.

În dinamica unui proiect atât de complex și sensibil precum RE:EDU, care a fost cea mai mare provocare ca echipă de implementare?

Cea mai mare provocare este menținerea echilibrului între ideal și real. Între ceea ce ne-am dori să fie și ceea ce este posibil aici și acum. RE:EDU aduce la aceeași masă perspective foarte diferite, uneori tensionate. Faptul că am reușit să păstrăm un dialog deschis, respectuos și constructiv, fără a dilua miza proiectului, este un merit major al echipei.

Privind RE:EDU pe termen lung, cum speri să influențeze modul în care România gândește și proiectează spațiile educației?

Sper că RE:EDU să contribuie la schimbarea mentalității: de la a construi școli ca obligație administrativă, la a le construi ca investiție reală în oameni și comunități. Mai mult decât atât, îmi doresc ca proiectul să consolideze dialogul și relațiile dintre toți actorii implicați în realizarea spațiilor educaționale – de la administrație și profesioniști, până la utilizatori și comunități locale.

Într-o țară în dezvoltare precum România, soluțiile nu pot fi uniforme. Este esențial să lucrăm cu înțelegerea diferențelor de context și să menținem atenția inclusiv asupra zonelor mai puțin vizibile, unde lipsesc condițiile minime de funcționare. O dovadă clară că efortul a meritat ar fi momentul în care deciziile despre spațiile educaționale vor fi luate în urma unor procese informate și participative, iar arhitectura va fi recunoscută ca parte integrantă a actului educațional. Atunci vom ști că dialogul s-a transformat în cultură.