Împreună cu Uniunea Arhitecților din România, revista Arhitectura și rețeaua noastră de parteneri, continuăm seria națională de conferințe-dialog RE:EDU, un proiect dedicat arhitecturii și designului spațiilor educaționale.
După edițiile anterioare, RE:EDU ajunge și la Timișoara pe 8 octombrie 2025, ora 17:00. Conferința va fi găzduită de British International School of Timișoara. Evenimentul va reuni arhitecți, specialiști în educație, reprezentanți ai mediului legislativ și utilizatori finali, pentru a explora cum putem construi împreună școlile viitorului.
Această ediție propune o conversație interdisciplinară despre infrastructura educațională, reunind perspective arhitecturale, legislative și ale utilizatorilor, precum și reflecții asupra impactului lor asupra procesului de învățare.
Programul va include două sesiuni de discuții panel, urmate de dialog deschis și networking informal, o ocazie de a împărtăși idei și experiențe într-un cadru mai restrâns și mai familiar, care încurajează conversația liberă și autentică.
Prin proiectul RE:EDU, ne reafirmăm angajamentul de a contribui la crearea unor spații educaționale sustenabile, incluzive și adaptate nevoilor generațiilor viitoare.
Vă invităm să descoperim împreună noi perspective despre cum spațiile pot inspira și transforma educația.