Școala ca parte integrată a procesului de învățare și formare. Interviu: Diana Calfa – sociolog, antreprenor, designer de spații educaționale și speaker RE:EDU Cluj

Diana Calfa aduce în discuția despre educație o perspectivă rară: vocea sociologului care a înțeles comportamentul copiilor și vocea designerului care a reconstruit școli reale. Cu proiecte premiate precum Transylvania College și British School Timișoara, Diana a văzut cum un spațiu poate deschide un copil sau îl poate închide, cum îi poate aprinde curiozitatea sau, dimpotrivă, îi poate consuma energia.

Pentru ea, spațiul nu e decorul lecției. E parte din lecție.
Și nu proiectează școli doar cu măsurători și norme, ci cu înțelegerea reală a celor care trăiesc opt ore pe zi în ele: copii, profesori, părinți, directori.

La RE:EDU Cluj, am invitat-o să vorbească despre ce înseamnă cu adevărat calitatea unui spațiu educațional, despre colaborarea cu beneficiarii și despre impactul comunitar care depășește cu mult estetica unui proiect.

Despre experiența personală și profesională

Diana, ești implicată în proiecte de amenajare a unor școli prestigioase și în comunități care susțin educația. Cum se intersectează perspectiva ta de sociolog cu experiența de design interior?

Eu nu proiectez pornind de la spațiu. Proiectez pornind de la oameni. Filosofia mea este că spațiul trebuie să urmeze procesul de învățare, nu invers. Înainte de forme și culori, mă uit la cum învață copiii, cum predau profesorii, cum circulă energia în clasă. Apoi construiesc spațiul care le permite tuturor să funcționeze mai bine. Într-o școală, un copil nu trăiește doar o lecție. Trăiește lumină, aer, zgomot, texturi, culoare, ritm. Toate acestea influențează curiozitatea, concentrarea, siguranța.

Așa că designul meu nu e decorativ. E funcțional, psihologic și relațional. Fiecare spațiu întreabă: cum vrei ca acest copil să se simtă aici? Aici se întâlnesc sociologia și designul. Iar după ce înțelegem funcțiunea și oamenii, vine și partea estetică — atât cât permite bugetul și cât are sens pentru acel loc. Spațiul poate fi prietenos, cald, spectaculos sau foarte simplu. Dar mereu trebuie să spună ceva despre școala aceea și despre oamenii ei. Identitatea vine la final, ca o consecință firească a lucrului bine făcut.

Cum se simte să lucrezi direct cu beneficiarii – copii, profesori, părinți – și să vezi modul în care spațiile create influențează procesul de învățare?

E cea mai directă formă de feedback. Când vezi un copil cum își alege colțul de citit, cum se relaxează pe o pernă, cum se mișcă liber într-o clasă flexibilă, înțelegi ce înseamnă starea de bine. Profesorii simt diferența imediat: disciplina se transformă în colaborare, energia se schimbă, zgomotul se reglează. Nu e magie. E ergonomie emoțională.

Care este diferența dintre un proiect „frumos” și un proiect „funcțional” în context educațional?

Un proiect frumos impresionează vizual. Un proiect funcțional schimbă comportamente. La școală, frumusețea fără funcțiune e inutilă. O sală inspirată nu e cea care arată bine în poze, ci cea care permite unui copil să rămână curios până la finalul zilei.

Despre calitatea spațiilor de învățare

Ai vorbit despre calitatea spațiilor și despre importanța ergonomiei. Ce elemente fac diferența între un spațiu educațional sigur și unul care este și confortabil și inspirațional?

Lumină naturală. Aer. Acustică bună. Mobilitate. Texturi calme. Este ABC-ul oricărei stări de bine. Apoi vine partea inspirațională: zone de concentrare și zone de colaborare, biblioteci vii, culoare folosită cu sens, nu cu exces. Un spațiu bun pentru copii respiră. Nu îi sufocă cu obiecte, culori agresive sau postere până la tavan.

În proiectele tale, cât contează înțelegerea nevoilor reale ale utilizatorului final?

Totul. Lucrăm diferit pentru copii de 6 ani, 12 ani sau 17 ani. Ne uităm la cum se mișcă, la cât pot sta concentrați, la câte materiale au nevoie să acceseze singuri. Spațiul educațional bun este pe înțelesul copilului. Nu al adultului care îl proiectează.

Cum se traduce ideea de „spațiu pe înțelesul utilizatorului” în clase, biblioteci sau săli de sport?

În clasă: mobilier ajustabil, fluxuri de circulație care permit mișcare, colțuri pentru citit. În bibliotecă: mai puține rafturi și mai multe locuri de stat. În săli de sport: lumini calde, acustică controlată, vestiare sigure. Totul trebuie să spună: aici ești binevenit.

Despre echilibru între cerințe, norme și creativitate

În domeniul educațional există numeroase constrângeri: norme, bugete, reglementări. Cum le echilibrezi cu nevoia de confort și flexibilitate pentru copii?

Cu realism. Nu toate școlile își permit mobilier de ultimă generație. Dar toate își pot permite o gândire mai bună. Flexibilitatea nu costă mult: rearanjare de bănci, cromatică neutră, pereți mai puțin încărcați, textile pentru acustică. E vorba de mentalitate, nu doar de buget.

Care sunt cele mai frecvente compromisuri care ți-au fost cerute și cum le gestionezi astfel încât să nu afecteze experiența copilului?

De obicei: „Mai punem încă un dulap”, „Încă un raft”, „Mai multe afișe”. Răspunsul meu e simplu: nu. Spațiile trebuie să respire. Un copil are nevoie de ordine vizuală ca să-și organizeze mintea.

Dacă ar fi să faci un top 5 al priorităților pentru școlile de azi, care ar fi acestea?

1.    Lumină naturală.
2.    Aer și acustică.
3.    Mobilitate și flexibilitate.
4.    Simplitate vizuală.
5.    Zone pentru relaționare.

Restul sunt detalii.

Despre colaborare și impact comunitar

Ce ai învățat din interacțiunile cu administrațiile locale despre felul în care se realizează școlile în practică?

Că intențiile sunt bune, dar procesele sunt complicate. Directorii vor să facă, dar nu știu cum. Administrațiile vor să modernizeze, dar nu știu de unde să înceapă. Exemplul Oradea a fost revelator: 30 de școli vizitate, sute de profesori întâlniți — toți aveau dorință, dar le lipsea ghidajul.

Care este rolul comunității în succesul unui proiect educațional?

Major. Profesorii și copiii sunt cei mai buni consultanți. Ei știu ce funcționează și ce nu. Un proiect care nu include feedback real devine un decor inutil.

Dacă ar fi să lași un mesaj participanților la RE:EDU Cluj despre importanța spațiului în educație, care ar fi acesta?

O școală bună nu începe cu mobilierul. Nici cu arhitectura. Începe cu întrebarea: cum vrem să se simtă copilul care învață aici? Dacă răspunsul e clar, designul se face ușor.

Diana Calfa ne reamintește că școala nu este doar un loc unde se predă: este un spațiu care formează, modelează și influențează copilul în fiecare minut. Când ergonomia, siguranța și confortul se întâlnesc cu înțelegerea profundă a utilizatorului, spațiul devine un partener activ în învățare.

Nu construim doar clase. Construim experiențe.