Portrete RE:EDU - Chipurile de dincolo de cortină: Alexandru Drăguț

Educația nu se clădește doar între manuale sau programe și nici între patru pereți; aceasta are nevoie de un întreg mecanism, în care arhitectura este una dintre rotițele care trebuie să fie în continuă mișcare. Astfel, spațiile destinate educației devin mai mult decât o gazdă a unui proces: ele devin parte integrantă a acestuia, un exemplu, o unealtă, un facilitator și un catalizator între oameni, idei și comunități.

RE:EDU, inițiativă susținută de Uniunea Arhitecților din România, Revista Arhitectura și Tarkett România, își propune un scop ambițios: să contureze „dialogul ca temelie pentru reclădirea educației” și să aducă în atenția publicului necesitatea de a construi spații dedicate educației care nu doar adăpostesc procesul de învățare, ci inspiră, conectează și evoluează odată cu cei care învață acolo.

Proiectul RE:EDU este mai mult decât o conferință – este o invitație la dialog, colaborare și inspirație în jurul educației și a spațiilor în care aceasta are loc. În fiecare dintre cele cinci ediții, RE:EDU a adus la masă arhitecți, educatori, decidenți și membri ai comunității pentru a pune întrebări fundamentale: Cum pot spațiile educaționale să devină instrumente active ale formării, nu doar decoruri pasive? Cum poate arhitectura să devină parte integrantă a procesului pedagogic? Răspunsurile au fost multiple, dar toate converg către un deziderat comun: o infrastructură educațională concepută într-un mod incluziv, adaptat și orientat spre viitor.

Dincolo de vorbitori și paneluri, există o forță esențială, adesea nevăzută: oamenii din echipa de implementare – cei care construiesc punți, muncesc în culise și cred în responsabilitatea fiecărui gest mic sau mare, fără de care RE:EDU nu ar fi fost posibil.

Astăzi ne oprim asupra acestor oameni, cei care pun umărul la schimbare și cred în responsabilitatea implicării. Printre ei se află Alexandru Drăguț, al cărui background și formare aduc o perspectivă complementară echipei și contribuie la succesul proiectului. Povestim, așadar, despre ce îl motivează să se implice, cum vede educația și ce înseamnă să fii parte din echipa care aduce un proiect ca RE:EDU la viață.

Cine este Alexandru Drăguț – omul, profesionistul, voluntarul… adultul care alege să se implice în generarea schimbării?

Sunt cineva care crede că schimbarea pe care ne-o dorim peste 10–20 de ani începe astăzi și necesită implicare, nu doar ca follower, ci ca actor activ. Sunt cineva care crede cu tărie în spusele lui Benjamin Franklin: “Tell me and I forget. Teach me and I remember. Involve me and I learn.”

Profesional, am formare și experiență în IT/Tech, dezvoltare, management de proiect și leadership. Cred că schimbarea reală începe atunci când combinăm competențele tehnice și organizatorice cu empatia și responsabilitatea socială. Prin activitatea mea am învățat să gândesc sistemic, să planific și să coordonez echipe și proiecte. Prin voluntariat și diferite inițiative am înțeles, în timp, că mediul digital, fizic sau social contează enorm pentru oameni. Mă implic în RE:EDU pentru că vreau să sprijin o viziune a educației de care eu nu am avut parte, una în care spațiul fizic are un rol activ și face parte din procesul de învățare, de construire a comunității și de dezvoltare a noilor generații.

Mediul modelează relațiile, atitudinile și învățarea. Ca urmare, voluntariatul în RE:EDU a venit natural, este una dintre modalitățile prin care simt că pot contribui la ceva mai mare decât mine, la comunitate, la viitorul pe care mi-l doresc pentru mine și pentru familia mea. Mă consider norocos pentru ceea ce am astăzi, așa că încerc să întorc acest noroc societății.

Ai un background, un set de competențe și o formare profesională diferite de cele ale colegilor tăi din echipa RE:EDU. Cum se vede demersul acesta din afara „breslei” de arhitecți?

Astăzi mă definesc prin curiozitate, deschidere și dorința de a învăța constant, orice și de la oricine, inclusiv din colaborări interdisciplinare. Cred că profesioniștii din domenii diferite față de arhitectură pot aduce valoare, pentru că oferă perspective noi. Am fost mereu fascinat de arhitectură, pentru că arată cum o societate își exprimă nevoile, valorile și aspirațiile.

Acest mix de viziuni îmbogățește dialogul despre educație și spații de învățare. Faptul că în proiect avem oameni din domenii variate oferă șansa de a pune în centru utilizatorul real al spațiilor: copilul, profesorul, comunitatea. Astfel nu rămânem blocați în planuri estetice sau tehnice, ci gândim impactul social, emoțional și educațional.

Demersul este minunat, iar viziunea mea coincide cu cea a RE:EDU, fiind orientată spre oameni și spre experiența reală de a învăța să ne fie bine.

Ce te-a atras la demersul RE:EDU  și care sunt valorile pe care le-ai regăsit în proiect și în echipa alături de care ai lucrat?

RE:EDU vede educația ca pe un mecanism complet, nu doar ca predare și manuale, ci ca interacțiune între oameni, spațiu și comunitate. Această abordare holistică rezonează cu ceea ce cred și eu, că mediul fizic contează pentru învățare, pentru bunăstarea fizică, psihică și emoțională și pentru motivația celor implicați.

Pun mare preț pe colaborarea interdisciplinară. Susțin dialogul între arhitecți, educatori, autorități și comunități, pentru că doar așa se construiește o viziune realistă și sustenabilă, pe termen lung. Cred în responsabilitatea socială și în ideea că spațiile de învățare pot fi create ca să inspire, să susțină dezvoltarea, sănătatea și comunitatea, nu doar să adăpostească elevi și profesori.

RE:EDU caută exact astfel de oameni și această viziune, iar eu mă mândresc cu echipa implicată. RE:EDU are un potențial fantastic și, cu puțin noroc, poate mișca munți și poate schimba peisajul educațional.

Privind lucrurile din experiența ta anterioară implicării în RE:EDU, este ceva ce ai fi schimbat la arhitectura școlilor, grădinițelor, liceelor de astăzi? Este ceva ce consideri că necesită o schimbare imediată?

Școala pe care am făcut-o eu avea focus pe funcționalitatea minimă (bănci, săli, norme), fără a lua în considerare nevoile mele reale de dezvoltare: flexibilitate, confort psihic și emoțional, sănătate, adaptabilitate pedagogică, comunitate. Dacă am aborda educația printr-o viziune tehnică, organizațională și umană integrată, am putea reimagina spațiile școlare ca medii vii, care sprijină adaptabilitatea, dezvoltarea, sănătatea și coeziunea comunitară.

Ca prioritate, ar trebui regândite: lumina naturală, spațiile verzi, ventilația, ergonomia, flexibilitatea sălilor (clase care se pot transforma în ateliere, spații de socializare, săli de sport decente), spații care să permită colaborare, joacă, creativitate, experimentare. Practic, trebuie să punem omul și nevoile lui în centru, nu doar normele pe care toți le blamăm, dar rar depunem eforturi reale să le schimbăm.

Care crezi că este cea mai mare provocare în implementarea și succesul unui proiect ca RE:EDU?

Cea mai mare provocare este să convingem un sistem care are la rândul lui nevoie de un refresh, autorități, administratori, instituții, să privească educația nu doar ca utilitate, ci ca proiect de comunitate. Asta necesită viziune pe termen lung, bugete, planificare și implicare reală.

Coordonarea oamenilor cu background-uri diferite (arhitecți, educatori, comunități, IT, social) este complexă. Este necesar să asigurăm continuitate, nu un efort izolat sau de PR, o implicare constantă, bazată pe disciplină profesională și orientare spre rezultate. Numai așa putem planta copacii la umbra cărora se vor răcori generațiile viitoare.

Cum te-a schimbat experiența RE:EDU? Cum simți că te-a influențat ca om și cum ți-a schimbat perspectiva asupra educației și spațiilor de învățare?

Voluntariatul, fie la grajduri, la vot, la „Ajungem Mari” sau la RE:EDU m-a învățat că empatia, responsabilitatea și dorința de a ajuta contează enorm, iar acest lucru se întoarce înzecit. Am învățat să ascult, să colaborez cu oameni diferiți, să mă adaptez, să renunț la perfecționism. Experiența profesională m-a învățat disciplina, planificarea și gândirea sistemică. Împreună, aceste direcții, tehnică și umană m-au făcut să realizez că pot aduce valoare.

Cred că RE:EDU este o oportunitate pentru noi toți de a transforma inițiativa în acțiune concretă, de a oferi comunității ceva ce poate noi nu am avut, și de a contribui la o schimbare reală în felul în care copiii învață și cresc. Nu știu ce poate fi mai frumos decât asta.

Dacă ai povesti cuiva care se gândește să se implice ca voluntar în educație sau în RE:EDU, ce l-ai încuraja să facă și ce i-ai spune să știe înainte de a începe?

I-aș spune să vină cu onestitate, empatie și deschidere. Să vină exact așa cum este, cu bune și cu rele, dar cu intenții pozitive. Să asculte nevoile tuturor: ale copiilor, profesorilor, comunității. Să înțeleagă că schimbarea nu este doar „de decor”, ci ține de oameni, de mediu, de respect, de implicare, de cultură.

Să aibă răbdare, flexibilitate și dorința de a colabora cu oameni din alte domenii. Mai ales, să creadă că implicarea contează: ideile și contribuțiile sale pot face diferența. Dacă ai competențe, pasiune sau dorință de a ajuta, nu subestima ce poate genera o echipă diversă și motivată intern de valori și principii.