Portrete RE:EDU - Chipurile de dincolo de cortină: Arthur Zinz

Conferința RE:EDU și toate demersurile din jurul ei vorbesc în mod constant despre arhitectură, educație și nevoia de dialog între cei care proiectează spațiile de învățare și cei care le folosesc. 

Dar pentru ca această conversație să existe în mod autentic, este nevoie de oameni care cred profund în schimbare și aleg să contribuie din interior — oameni care dedică timp, energie și expertiză pentru ca RE:EDU să devină o platformă vie, nu doar un eveniment.

RE:EDU este o inițiativă construită în jurul unei întrebări fundamentale: cum poate arhitectura să devină parte activă a procesului educațional și nu doar fundalul acestuia? Prin conferințe, dezbateri, întâlniri, colaborări și schimb de practici, RE:EDU își propune să conecteze profesioniști, instituții, studenți, școli, comunități și decidenți, în încercarea de a transforma infrastructura educației într-o resursă activă pentru învățare, nu într-o limită.

Astăzi îl aducem în prim-plan pe Arthur, arhitect și fotograf de arhitectură, profesionist cu mulți ani de experiență în proiectare, pasionat de felul în care spațiul poate genera emoție, comportament și memorie vizuală si de cum spațiile evoluează odată cu oamenii care le locuiesc. A făcut parte din echipa Igloo și Arhi Dot, perioadă în care a contribuit la proiecte pline de provocări, unele chiar remarcate, recunoscute si premiate la Anuala de Arhitectură București. Drumul l-a dus apoi spre fotografia de arhitectură, domeniu în care a rafinat o perspectivă aparte asupra spațiului: aceea a observației, a detaliului, a poveștilor nerostite ale spațiului arhitectural și a modului în care oamenii se raportează la mediul construit.

În RE:EDU, Arthur aduce o perspectivă dublă — cea a arhitectului care înțelege mecanismele proiectării și cea a fotografului care înțelege ce „spune” spațiul, chiar înainte ca cineva să pună piciorul în el. În conversația de astăzi încercăm să aflăm ce l-a adus în proiect, ce vede el în arhitectura dedicată educației și în ce fel experiența RE:EDU l-a schimbat.

Cine este Arthur — omul, arhitectul, fotograful, profesionistul care alege să își investească timpul și expertiza într-un proiect ca RE:EDU?

Încerc pe cât posibil să mă delimitez de titulatura profesională și să mă axez mai mult pe, chiar să dezvolt, calitatea de om. Și tot mai mult în această calitate, de simplu om, am ales să mă implic în acest demers de voluntariat. Dacă celelalte calități profesionale ale mele au darul de a contribui cu ceva și de a aduce un plus valoare în acest demers de voluntariat, cu atât mai bine, mă bucur să le pun la dispoziție ori de câte ori va fi nevoie, însă aș zice că nu ele sunt în prim-plan.

Asta, și pentru că am realizat de ceva vreme că acest domeniu al educației, fie că ne dăm seama sau nu, fie că recunoaștem sau nu, este cel care ne influențează cel mai mult viitorul, iar asta ar trebui să ne preocupe pe toți, indiferent de statutul nostru profesional...iar dacă influențarea viitorului este inevitabilă, cred că trebuie să încercăm măcar și să facem un efort către ameliorare dacă vrem și sperăm ca această influență să fie una pozitivă, înspre mai bine.

Iar acest „bine“ sperat pentru viitor depinde extrem de mult de felul în care abordăm educația azi, acum, de felul în care reușim să schimbăm, atât cât poate fiecare, percepții, implicări și abordări ale factorilor decidenți, și nu numai.

În ceea ce mă privește, judecând prin prisma experienței profesionale, arhitectura are și ea un rol extrem de important, pentru că modelează spații și influențează prin calitatea mediului construit și calitatea actului de educație. Este foarte greu să înveți dacă nu ai lumină (naturală și artificială deopotrivă), dacă nu ai spațiu decent, dacă nu ai căldură, dacă nu ai condiții care să-ți permită să te concentrezi.

Ce te-a convins să te implici în RE:EDU ? De ce voluntariat și de ce pentru această cauză?

Pentru toate motivele enunțate mai sus, și pentru că trebuie, pentru că este deja foarte târziu, pentru că ar fi trebuit să luăm multe măsuri până acum, încă de ieri.

Pentru că ar trebui să o facă fiecare dintre noi și pentru că mult prea mult timp a fost neglijat (ca să nu spun de-a dreptul batjocorit) acest domeniu atât important, esențial chiar pentru viitorul unei națiuni, pentru că viitorul tuturor celorlalte domenii, fie că ne dăm seama sau nu, depinde fundamental de acest domeniu, pentru că nu se face suficient și pentru că trebuie să începem de undeva...și sper că asta este doar începutul, un modest bulgăre de zăpadă care sper că se va rostogoli și va ajunge în curând atât de mare încât nu va mai putea fi ignorat de nimeni, dar în special de factorii decidenți...iar în final va schimba ceva în bine. Pentru că avem nevoie de bine, căci rău și de mântuială am tot avut până acum, și cred că ne-am cam săturat cu toții de așa ceva.

După mulți ani în echipa Igloo, perioadă în care ai contribuit la proiecte premiate la Anuala de Arhitectură București, ai ales să continui drumul profesional în fotografia de arhitectură. Cum se vede astăzi, prin lentila lui Arthur, arhitectura dedicată educației? Observi ceva diferit față de anii din proiectare?

Sincer vorbind, nu pot spune că am o viziune specifică asupra acestui domeniu, pentru că nu a fost un program pe care să-l fi abordat până acum la modul concret în calitatea mea de arhitect, sau chiar ca fotograf... însă cred că am o idee ceva mai clară, aș zice mai mult de bun-simț, despre cum ar trebui să fie dezvoltat acest domeniu la modul general, astfel încât să aibă acele rezultate pe care le sperăm cu toții, o dezvoltare de care este evident că nu a beneficiat până în momentul de față.

Cred că acest domeniu are nevoie de o regândire fundamentală, începând de la programă, modul de predare, și terminând cu spațiile în care se desfășoară acest tip de activitate. Un lucru cred că este cât se poate de evident, indiferent de unghiul din care este privită problema, și anume că felul în care se face educația la noi (și nu numai), în momentul de față, este complet depășit de realitățile zilelor noastre, profund anacronic și osificat într-o serie de paradigme de mult apuse. Aș zice deci că nu putem să avem pretenția că putem produce viitori membri de valoare ai societății dacă nu schimbăm, chiar din temelii, și felul în care îi pregătim pe copiii și tinerii de azi.

Iar pentru o pregătire de calitate, ai nevoie și de un mediu ambiental pe măsură, care să ajute și să stimuleze tot demersul educativ. De la gândirea spațiilor, până la forme, culori și materiale, calitatea arhitecturii a evoluat extrem de mult în ultimii ani și la noi, și văd asta în majoritatea proiectelor pe care le fotografiez. Așadar din punct de vedere profesional stăm foarte bine și consider că suntem ca breaslă extrem de bine pregătiți și capabili să răspundem unor exigențe mult mai ridicate și în ceea ce privește proiectarea de spații dedicate învățământului.

Din păcate însă acest program arhitectural depinde extrem de mult de investițiile publice, care au rămas destul de mult în urmă la capitolul ăsta. Iar asta poate și din cauza unei incapacități de înțelegere a acestor lipsuri din partea factorilor decidenți, incapacitate generată cu siguranță tot de o educație anterioară deficitară...și uite așa ne învârtim într-un cerc vicios. Cred însă că doar o conștientizare, și mai ales o verbalizare cât se poate de clară și coerentă a tuturor acestor probleme ne poate ajuta să spargem acest cerc vicios și să putem spera la o viitoare ameliorare.

Din experiența ta de arhitect, ce simți că este cea mai mare provocare la care trebuie să răspundă astăzi arhitectura destinată educației? Ce crezi că este cel mai urgent de schimbat?

Aș zice că nu atât de schimbat cât mai mult de influențat, iar aici răspunsul este destul de simplu, și anume voința politică. În momentul în care există voință politică către ameliorarea acestui domeniu esențial societății noastre, atunci se va rezolva și cadrul legislativ, care la rândul lui influențează, actualizează și normează inclusiv domeniul arhitectural. Pentru că nu poți să faci arhitectură la un astfel de nivel, adică într-un mod coerent și extins la nivelul întregii țări, fără să ai o serie de norme extrem de bine gândite și implementate, care să dea o direcție clară a felului în care se va construi pe viitor și, poate mai mult decât atât, a modalităților prin care pot fi reconfigurate și spațiile deja existente dedicate mediului de învățământ.

Mai departe, și tot prin voință politică și norme legislative se va rezolva și problema fondurilor, iar ulterior vor putea fi implementate toate soluțiile necesare, inclusiv cele arhitecturale, care să ajute educația și să o scoată din abisul și deriva în care se află în momentul de față...Iar decizia politică poate fi direct influențată de o opinie publică puternică, opinie care la rândul ei poate fi stimulată prin astfel de demersuri precum cel demarat de RE:EDU.

Dacă ai putea să „fotografiezi” educația din România ca pe un spațiu — metaforic sau real — ce ai surprinde în cadru? Ce ai lăsa în afara imaginii și ce ai pune în prim-plan, astfel încât privitorul să înțeleagă adevărul despre ea?

Cred că aș fotografia la modul real o seră, care zic eu că poate sugera foarte bine și valențele metaforice necesare unui astfel de manifest contemplativ către trezire. Pentru că rolul unei sere este acela de a le permite plantelor să crească și să se dezvolte, independent de temperatura de afară sau alți factori de mediu externi…rolul unei sere (ce ar reprezenta mediul educațional) este tocmai acela de a asigura un climat favorabil, în mijlocul căruia plantele (adică copiii) să primească nutrienții și lumina (adică învățătura) atât de necesare unei dezvoltări incipiente armonioase.

Însă, dacă avem de-a face cu o seră neglijată, cu geamurile murdare și sparte, care să permită o intruziune fără control a factorilor agresivi de mediu, fără un sistem de irigare eficient, și fără oameni specializați care să știe cum să se îngrijească de fiecare plantă în parte, atunci cu siguranță că recolta de flori, fructe sau legume va avea mult de suferit.

Așadar, aș realiza o serie de fotografii de tipul Before & After, în care cadrul/cadrele de Before să inducă pe de o parte starea de degradare cronică în care se află educația azi, iar pe de altă parte, cadrele de After, care să sugereze starea de potențial și care să prezinte cumva dezideratul către care ar trebui să ne îndreptăm pe viitor. Adică o seră (mediu educațional) bine îngrijită, dimensionată și adaptată necesităților plantelor, care să stimuleze dezvoltarea lor și astfel obținerea unor viitoare roade de calitate.

În experiența ta, spațiile educaționale formează caractere, comportamente și comunități. Dacă ai putea transmite generațiilor de arhitecți care vin din urmă o singură lecție despre responsabilitatea de a proiecta pentru educație, care ar fi aceea? Ce trebuie să nu uite niciodată?

Caracterul unui om este rezultatul unor procese extrem de complexe, de lungă durată, care implică experiențele de viață cu toate aspectele ei, cadrul de educație instituțională fiind doar o parte a acestor experiențe. Aș zice că mediul familial este principalul factor de influență și dezvoltare a unui copil, și pune bazele caracterului acestuia cu mult înainte ca el să ia contact cu orice formă de învățământ instituționalizat.

Pe de altă parte însă, chiar dacă spațiile educaționale dedicate nu sunt principalul formator de caractere, cu siguranță că pot să potențeze sau să contrabalanseze și să influențeze semnificativ viziunea și optica unor copii asupra vieții, contribuind astfel în mod semnificativ la calitatea culturală, dar și umană, a adulților de mâine…oricare dintre experiențele vieții noastre poate avea la un moment dat un rol determinant pentru evoluția noastră ulterioară. Iar întrucât ne dorim ca educația să aibă un impact pozitiv și cât mai benefic asupra dezvoltării copiilor noștri, cred că suntem datori să facem tot posibilul pentru a le asigura un cadru cât mai favorabil acestui deziderat.

Un arhitect bun ar trebui deci să știe, și nu doar atât, dar chiar să fie foarte conștient, în fiecare demers al lui de proiectare, de faptul că un spațiu ambiental, prin forma sa, prin funcționalitate, prin cromatica și lumina pe care o modelează și o găzduiește, etc, influențează extrem de mult nu doar activitatea celor ce îl folosesc, dar și starea psihică și de spirit a acestora. Așadar, aș zice că arhitectul are un rol extrem de important, prin viziunea lui de ansamblu, și prin felul în care știe să dea viață unor spații primitoare și stimulatoare, astfel încât copiii sau studenții să vină cu plăcere într-un mediu care să-i încurajeze să învețe și să socializeze așa cum ar trebui.

Te-a schimbat experiența RE:EDU? Este Arthur de astăzi diferit de cel de dinainte de implicarea în proiect — în modul de a privi educația, spațiul și responsabilitatea arhitecturii?

Da, în mod categoric m-a schimbat și m-a influențat, pentru simplul fapt că am ajuns să mă focusez mai concret pe un domeniu pe care, deși îl știam ca fiind cu numeroase lacune, nu cred că l-am conștientizat la adevărata lui amploare și importanță până la momentul implicării mele în acest proiect.

Și mai mult decât atât, am realizat și impactul major pe care îl are arhitectura și spațiul construit per ansamblu, asupra uneia dintre funcțiunile de bază ale omenirii, educația. Așadar, și de calitatea acestui mediu construit depinde calitatea de învățare și dezvoltare a viitorilor oameni maturi, sperăm noi și responsabili, ai societăților noastre.

Dacă ar trebui să formulezi un scurt mesaj pentru toți cei cu care RE:EDU încearcă să creeze dialog — arhitecți, educatori, instituții, părinți, studenți, decidenți — ce le-ai transmite?

Fie că vorbim despre relații de cuplu, fie că vorbim despre relații profesionale, fie că vorbim despre relații interdisciplinare sau interinstituționale, avem peste tot un element comun, și anume comunicarea. Și cred că această comunicare este esențială pentru a face lucrurile să funcționeze, pentru a putea obține rezultate din ce în ce mai bune pe viitor, pentru a crește productivitatea și calitatea, în special cea umană...Așadar, aș spune că RE:EDU are un rol esențial prin însăși faptul că și-a propus să înlesnească această comunicare între diferitele domenii, fie ele direct implicate, decidente sau doar tangențiale cu acest domeniu al educației...dacă vrem să avem rezultate mai bune pe viitor, dacă vrem să schimbăm ceva din tot ce ne nemulțumește în momentul de față legat de acest domeniu, atunci trebuie să ne implicăm cât mai mulți și cât mai mult.