Moderator și modelator de dialog: Discuție cu Dragomir Drăgan despre oglindirea arhitecturii în educație, dar și a educației în arhitectură
Arhitectura educației nu este doar despre proiecte și planuri, ci despre dialog, ascultare și colaborare, iar fiecare dintre cei ce au avut rolul de moderator la conferințele RE:EDU de până acum, au reușit să scoată în evidență cât de important este să aduci împreună vocile diverse ale comunității educaționale pentru a genera soluții relevante și durabile și a înțelege perspectiva din spatele unei arhitecturi educaționale actuale.
Dragomir Drăgan este arhitect, cadru titular la Facultatea de Arhitectură Timișoara, grafician și fost președinte OAR Timiș , iar în cadrul conferinței RE:EDU Timișoara a purtat responsabilitatea de moderator al dialogului. Această poziție i-a permis să privească educația și spațiul educațional dintr-o perspectivă multiplă: ca arhitect care proiectează, ca cadru didactic care formează viitori profesioniști și ca facilitator care mediază conversații complexe între experți, educatori și decidenți.
În acest rol, a trebuit să echilibreze subtil viziunea arhitectului cu ascultarea activă și medierea moderatorului, transformând întrebările în conversații constructive care aduc valoare pentru toți participanții. Experiența sa academică și de lider în comunitatea arhitecților îi permite să observe atât oportunitățile, cât și limitările procesului educațional, și să reflecteze asupra modului în care spațiile pot deveni veritabili parteneri ai învățării.
Am discutat așadar despre provocările moderării, lecțiile desprinse din RE:EDU Timișoara și despre viziunea sa asupra spațiilor educaționale care susțin creativitatea, siguranța și colaborarea.
Dragomir, să fii moderator la RE:EDU Timișoara a însemnat să gestionezi discuții complexe între arhitecți, educatori și decidenți. Care au fost cele mai mari provocări pentru tine în acest rol?
În primul rând, a modera înseamnă să creezi o punte de dialog și să echilibrezi. Faci acest lucru nu doar cu invitații, care de obicei sunt personalități în domeniul temei conferinței/debate-ului, dar iei în calcul și publicul, astfel încât întrebările și potențialul nivel al răspunsurilor să fie, din nou, undeva la mijloc.
Cum ai reușit să găsești echilibrul între vocea arhitectului – care caută soluții și inovație – și vocea moderatorului – care trebuie să asculte și să mediaze?
M-am pus în pielea ascultătorului și, aruncând câte o privire pe furiș în curtea arhitectului, m-am gândit cam ce ar interesa publicul, dar am filtrat printr-un criteriu care să aducă un „ceva” în plus.
Din experiența ta de arhitect și profesor, care întrebări sau teme ridicate la RE:EDU Timișoara ți s-au părut cele mai relevante pentru viitorul spațiilor educaționale?
Având în spate și experiența practică a propriului birou, am fost subiectiv, am găsit interesant de exploatat relația arhitect–beneficiar și, în mod particular, compromisul de viziune asupra interacțiunii finale a obiectului punctual și a spațialității ca efect pe termen lung, cu utilizatorii.
Cum vezi echilibrul între constrângeri (norme, bugete, administrație) și nevoia de inovație și flexibilitate în proiectarea școlilor și a sălilor de clasă?
„Less is more”, celebra expresie, cred că reprezintă un context actual care, în multe cazuri, apare din constrângeri financiare. În acest context, cred că diferența o face o gândire aprofundată și o înțelegere a programului. A face o școală sau o construcție de învățământ înseamnă o apropiere diferită și o înțelegere aparte a temei, iar dacă toți am terminat o școală, nu înseamnă că și înțelegem modul în care funcționează spațial, empatic șamd.
Probabil din această cauză, o parte din instituțiile de învățământ sunt „pe normativ”, iar unele, cred că mai puține, au și suflet.
Care ar fi pentru tine top 5 priorități pe care arhitectura educațională ar trebui să le urmărească, având în vedere nevoile reale ale copiilor și ale cadrelor didactice?
Anticipam deja întrebarea și, la capitolul suflet, în mare parte din cazuri, sunt cadrele didactice care fac diferența. Totuși, un top cred că ar fi altfel ca loc 1.
1. utilizatorii (copiii prioritar)
2. înțelegerea programului, general, dar mai ales punctual (realitățile locale)
3. calibrarea intervenției sau propunerii funcție de buget (investiție minimă, impact maxim)
4. înțelegerea și înglobarea contextului
5. arhitectura construcției. Pusă, nu în ultimul rând, dar inclusă în acest top.
Ce ai învățat din experiența de facilitator al dialogului RE:EDU? Care sunt cele mai importante lecții pe care ai vrea sa o impartasesti din activitatea ta de arhitect și profesor, privind temele abordate de RE:EDU ?
Cred că cel mai important lucru este să fii mereu deschis și să construiești continuu, atât propria persoană, cât și pe cei cu care intri în contact.
Cum a influențat experiența de moderator felul în care privești arhitectura educațională și procesul de colaborare cu alți actori din domeniu?
Punctual, în cazul nostru, locația fiind unul din modelele exemplare, dar aflate într-o extremă, la noi în țară, bineînțeles că discuția cu investitorul și beneficiarul direct a fost o mare oportunitate.
Ce sfaturi ai da colegilor arhitecți care doresc să proiecteze pentru educație, dar și să integreze feedback-ul comunității și al utilizatorilor finali?
Cred că primul lucru ar fi să aibă o familie și să înțeleagă schimbarea radicală a sistemului valoric în fața programului de arhitectură care implică educație. Vezi lucrurile radical altfel când ești părinte, iar prioritățile se schimbă. Drept e, în schimb, că mulți dintre noi rămânem copii în meseria asta și poate păstrăm amintirea lucrurilor pe care nu le-am avut când am trecut prin sistemul educațional, lucru care, cu o educație de specialitate însușită, în mod particular, poate să ducă la a concepe ceva diferit.
Care sunt principalele concluzii pe care participanții la RE:EDU ar trebui să le rețină despre rolul arhitecturii destinate educatiei?
Principala și cred că singura cu adevărat importantă, e că rolul arhitecturii și al arhitectului nu înseamnă neapărat ceva construit, ci poate o strategie în baza înțelegerii programului și, mai ales, a utilizatorilor.
Cum vezi rolul arhitectului și al profesorului universitar într-un proces de colaborare care implică educație, administrație și comunitate?
Mult timp, multă ascultare, multă înțelegere, multă sinceritate.
Dacă ai putea transmite un mesaj simplu despre cei mai influenți factori în arhitectura destinată educației, cum ar suna acesta?
Probabil ar fi ignorarea presiunilor, ponderarea acțiunilor rapide și educarea unui calm atât de necesar medierii factorilor care generează arhitectura în cauză, până la găsirea soluției potrivite.
Nu e ușor, dar dacă nu ar fi greu, probabil ar face toată lumea acest lucru și nu am mai avea acest subiect de interviu.
Privind și prin lentila arhitectului, și prin cea a profesorului universitar, el subliniază că spațiile care inspiră învățarea se construiesc cu grijă, empatie și atenție la nevoile reale ale celor care le folosesc. În final, fiecare școală poate deveni un partener activ în procesul de învățare, un loc care nu doar găzduiește educația, ci o modelează.
La Tarkett, credem că spațiile educaționale pot fi parte din lecție, nu doar fundalul ei.
RE:EDU ne confirmă că adevărata schimbare începe atunci când arhitecții, profesorii și comunitatea învață să gândească împreună. Prin materiale sigure, sustenabile și create cu grijă pentru cei mici, Tarkett își continuă misiunea de a construi o arhitectură a grijii – una care inspiră, sprijină și crește odată cu copiii.